Trimite pe email

Despre CENAPOSS


 Centrul National pentru Politica Stiintei si Scientometrie (CENAPOSS) a fost infiintat la sfarsitul anului 1999, ca departament al Consiliului National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior (CNCSIS).
CENAPOSS isi propune sa reuneasca preocuparile tuturor structurilor interesate in promovarea stiintei romanesti si cresterea vizibilitatii acesteia pe plan international.

    Activitatile desfasurate in cadrul structurii urmaresc realizarea de studii in arii de mare actualitate ale politicii stiintei, cum sunt managementul cunoasterii si al capitalului intelectual sau evaluarea rezultatelor activitatii de cercetare. Un studiu extrem de interesant, in curs de publicare, a urmarit sa surprinda perceptia mediului universitar romanesc asupra impactului Proiectului de Reforma a Invatamantului superior si Cercetarii Stiintifice Universitare RO4096, co-finantat de Guvernul romaniei si Banca Mondiala in perioada 1997-2002.

    Un alt segment al activitatii centrului se refera la relatiile institutionale internationale ale CNCSIS si UEFISCSU. In aceasta directie, centrul asigura mare parte din legaturile cu Fundatia Europeana pentru Stiinta (European Science Foundation ESF), Asociatia Europeana pentru Managerii si Administratorii de Cercetare (European Association for Research Managers and Administrators - EARMA) sau EuroScience.

    O parte din activitatile centrului sunt orientate catre identificarea performantei in cercetarea stiintifica romaneasca. In aceasta directie s-a dezvoltat programul de evaluare a editurilor si revistelor stiintifice romanesti si se realizeaza studii periodice asupra nivelului de participare a cercetatorilor romani in reviste cu impact international, asa cum sunt cele indexate de Institutul pentru Stiinta Informarii din SUA. De asemenea, CENAPOSS desfasoara o activitate constanta de informare a comunitatii stiintifice romanesti asupra celor mai noi si mai valoroase publicatii din intreaga lume.

Trimite pe email